Mereu am fost de principiul că orice lucru trebuie încercat măcar o dată. Asta încă de la grădiniţă. Pe vremea aia am avut o scrută perioadă de fascinaţie faţă de cursul sângelui din nas. Mai tuturor copiilor cu care mergeam la grădiniţă li se întâmpla cel puţin a dată pe săptămână să le ţâşnească un şuvoi de sânge din mai sus menţionatul nas. De fiecare dată când se întâmpla asta venea asistenta – care era mama lui Cristi, unul dintre colegii de grădiniţă, care mă alerga în mod constant prin sălile clădirii ca să îmi spună că mă iubeşte şi să mă pupe – femeie care nu prea îmi era simpatică, probabil tocmai din cauza acestei legături de sânge, şi care îi punea pe suferinzi să stea întinşi pe spate cu o mână ridicată, le îndesa vată în nasurile curgătoare şi nu-i mai lăsa să iasă în curte în ziua respectivă. Cu toate acestea, cum mie nu mi se întâmplase niciodată aşa ceva, mă simţeam oarecum exclusă dintr-un fel de rutină prin care toţi copiii treceau la un moment dat.
Aşa că am decis într-o zi că a venit momentul să intru în rândul lumii provocându-mi singură o astfel de hemoragie. Am ţopăit eu, am suflat nasul cât am putut, am inspirat adânc, am avut grijă să mă lovesc din greşeală ş.a.m.d. În sfârşit, am reuşit să scot la suprafaţă un mic şuvoi de sânge. Mimând perfect starea de şoc, m-am dus să-i arăt educatoarei batista mânjită. Am fost trântită pe o masă cu faţa în sus, a venit asistenta etc. – tot tacâmul. Din păcate, a trebuit să împart gloria cu încă o fetiţă, lucru care mi-a tăiat un pic din satisfacţie, mai ales pentru că hemoragia ei era una sănătoasă, autentică.
Până la urmă, am constatat atunci că nu-mi place tratamentul la care sunt supuse victimele nasurilor curgătoare, cu toată ateţia care li se acorda. Aşa că nu am repetat experienţa.
Poate că am avut o deziluzie şi s-ar putea spune că am regretat pe moment decizia mea, în timp ce mă uitam pe geam la restul copiilor care se zbenguiau pe afară. Dar asta nu se compară cu invidia latentă care mi-ar fi rămas adânc înrădăcinată. Pentru că, aşa cum bine ştim, it’s better to regret something you did than something you didn’t do [R.H.C.P. - "Deep kick"].
comentarii