Arhiva pentru iulie, 2009

30
Iul
09

flight of the conchords

Azi de dimineaşă, pentru că m-am trezit inexplicabil de devreme, şi cum eu nu beau cafea, am iniţiat un alt ritual, pe care-l găsesc cu mult mai agreabil – scotocitul youtube-ului. The Flight of the Conchords este un serial ce împrumută numele duo-ului de comici care l-au conceput şi care apar şi în rolurile principale; serialul este difuzat şi la noi, titlul tradus fiind “Doi trubaduri la New York” (pe hbo sau hbo comedy, nu mai ţin minte exact). Sinceră cum sunt, recunosc că la tv nu mi-a atras atenţia, dar am scuza că nu-mi place televizorul şi nu i-am acordat atenţia cuvenită. Anyhoooow, stau de câteva ore şi râd, uitându-mă la clipuri extrase din serial sau live acts ale celor doi.
Therefore, i strongly recommend:

28
Iul
09

in the summer, in the city

Oraşul miroase tot a pepeni scăpaţi din braţe.
Uneori e atât de pustiu pe străzi încât nu e doar trist, e gol.
Din ce în ce mai rar mai poţi vedea benzi smulse din casetele lor şi aruncate printre ramurile copacilor.
Se poartă gogoşile şi pop-corn-ul cu caramel.
Grătar se face oriunde, fie că e vorba de un balcon de pe Calea Victoriei, fie de târgul de vechituri situat pe maginea unui trotuar din Drumul Taberei, sau de o terasă de lângă Grădina Zoologică.
Pe Motoare nu e loc şi miroase a iarbă verde (poate doar pe alocuri uscată).
Avem nevoie de mai multe rochii.

25
Iul
09

la roux’s to blame

N-am mai ascultat Guerrilla de vreo două luni printre altele pentru că nu mai suportam să mai aud nici măcar o singură dată La Roux – In for the kill, iar ei o puneau obsesiv, cel puţin de zece ori pe zi în perioada aia. Între timp însă, într-una din zilele mele lipsite de activitate, s-a întâmplat să butonez telecomanda şi să ajung şi pe acel post care se numeşte Mtv. 3 from 1 – La Roux. Ochi daţi peste cap, post schimbat. Înregistrat imaginea şi trei sunete, ridicat din sprânceană, mutat la loc. Plăcut. Instalat la calculator, dechis yuotube, ascultat din nou. Ridicat iarăşi din sprânceană, recunoscut înspre sine că nu sună chiar rău.

Apoi, în zilele ce-au urmat, am repetat mişcarea până când ieri am ajuns să dau replay de vreo 20 de ori la In for the kill şi de vreo 10 la Bulletproof (şi să falsez glorios prin casă, spre disperarea vecinilor – bănuiesc).

Îmi spuneam acum ceva vreme că atunci când voi ajunge să ascult cântăreţi mai tineri decât mine mă voi putea considera în mod oficial bătrână. Elly Jackson, vocalul trupei, are 21 de ani, proaspăt împliniţi de vreo 4 luni, deci este cu un an jumate mai mică tânără decât mine. So I guess this must be it.

[Da, trebuie să mă obişnuiesc să spun "mai tânăr/ă" şi nu "mai mic/ă". Asta fiind o consecinţă imediată a concluziei de mai sus.]

24
Iul
09

eter şi drapele în las vegas

fear_and_loathing_in_las_vegasAm [re-re]văzut ieri Fear and Loathing in Las Vegas şi cu ocazia asta mi-am adus aminte o scenă de care uitasem: atunci când doctorul în jurnalism şi avocatul său vor să încerce efectele eterului pe propriile piei şi au nevoie de o bucată de material textil pe care s-o îmbibe cu soluţia cu pricina spre a o inhala, ei folosesc un mini-steag al Statelor Unite. Pam-pam!

22
Iul
09

le noir est un refuge

article_6350Este celebra replică a lui Yves Saint Laurent care reprezintă laitmotivul expoziţiei ce-l omagiază pe creator, expoziţie ce poate fi vizionată până pe data de 26 iulie în sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă al României. Eu mi-am tot promis în ultima lună că mă voi opri s-o vizitez într-unul din drumurile mele spre centru, dar cum nu am reuşit aceasta, astăzi am făcut un drum special în acest sens, mai ales că îmi mai rămăseseră doar câteva zile în care mai aveam timp s-o fac. Aici pot fi admirate câteva din schiţele reprezentative ale artistului, poze cu unele dintre creaţiile sale, o reinterpretare a sa a unei ii româneşti, colierul cu pandantiv-inimă alături de schiţa proiectării lui (bijuterie ce a fost creată de Yves Saint Laurent pentru a însemna piesa lui preferată din colecţie în timpul prezentărilor), două rochii de mireasă: rochia însemnată ca preferată de YSL în cadrul colecţiei din 1991 şi cea purtată de Laetitia Casta pentru prezentarea din 1999; cele 36 de desene LOVE ale lui YSL, care au reprezentat, de-a lungul anilor, felicitările de Anul Nou trimise de artist prietenilor. De asemenea, pe un ecran este proiectat spectacolul ce s-a desfăşurat la Centrul Georges Pompidou în 2002, spectacol ce a marcat retragerea creatorului din lumea haute couture-ului.

Adaug că biletul la această expoziţie include şi accesul la o colecţie de ţinute colecţionate de doamna Adina Nanu, rochii şi costume bărbăteşti din perioada de maximă influenţă franceză asupra modei româneşti: 1850-1950.

Mai sunt, într-adevăr doar patru zile până la închiderea expoziţiei, dar, chiar dacă este relativ mică şi conţine un număr redus de exponate, merită văzută, mai ales de către amatorii de modă în general şi de haute couture în special.




The Witty Blogger Award
Awarded by Arina to el blog

calendar

iulie 2009
L M Mi J V S D
« Iun   Aug »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

arhive