disgusting habits

Cum se poate să fie cineva dependent de ceva scârbos sau enervant? Că de putut clar se poate. Dar cum? Şi de ce?

Cel puţin două astfel de obiceiuri “murdare” am. Unu: fumatul. Doi: mess-ul.

Fumatul e unul dintre cele mai scârboase şi idioate vicii. Dai foc la nişte ierburi uscate împuţite şi inhalezi fumul astfel produs. Care, în mod evident – datorită faptului că tutunul e împuţit – e şi el (adică fumul) la fel de împuţit. Şi n-o să încep să înşir aici clasicele efecte devastatoare pe care fumatul le are asupra organismului – gen cancer şi alte alea. Dar serios – stau şi mă întreb eu pe mine – atât de mare e plăcerea de a fuma încât să risc: riduri premature, dinţi îngălbeniţi, piele zbârcită, unghii galbene, tuşit deloc graţios, voce răguşită 12 luni pe an, ten îmbâcsit?!?!?!

Messenger-ul. Nu neg utilitatea lui. Dar e o mare prostie să ajungi la stadiu de dependenţă. Ce-i aia că nu pot să deschid calculatorul fără să dau drumul la mess? Ce-i aia că las calculatorul deschis toată ziua fără să am nevoie de el doar ca să fie deschis acolo mess-ul? Ce-i aia să-mi întrerup eu alte activităţi mult mai interesante doar pentru că a bipăit mess-ul? Şi e foarte enervant şi că că mă uit la statusuri, avatare, intru pe link-uri puse la statusuri. De parcă n-aş avea altceva mai bun de făcut. Şi văd că nu ştiu care dobitoc scrie ca un analfabet ce este pe blogul lui. Şi mă enervez. Şi văd că nu ştiu mai care are poză cu maşina lui cea bengoasă sau cu gagica lui cea bună. Şi iar mă enervez. Şi văd că alt animal are status de manelist retardat. Şi iar mă enervez. Şi tot aşa. De ce atâta auto-flagelare? La ce-mi foloseşte? Exact, la nimic. Eu să fiu sănătoasă.

Aşa că, stimaţi telespectatori, nu-i aşa că ar fi tare deştept din partea mea să renunţ la ‘cestea înşirate mai sus? Da, şi eu sunt de aceeaşi părere. Să discut cu celelalte 7 personalităţi ale mele şi poate – cine ştie? – cădem de acord asupra acestui aspect.

i’m exposed and it’s no big surprise

N-am cum s-o zic mai bine de atât:

Take this pink ribbon off my eyes
I’m exposed
And it’s no big surprise
Don’t you think I know
Exactly where I stand
This world is forcing me
To hold your hand
‘Cause I’m just a girl, little ‘ol me
Don’t let me out of your sight
I’m just a girl, all pretty and petite
So don’t let me have any rights

Oh…I’ve had it up to here!
The moment that I step outside
So many reasons
For me to run and hide
I can’t do the little things I hold so dear
‘Cause it’s all those little things
That I fear

‘Cause I’m just a girl I’d rather not be
‘Cause they won’t let me drive
Late at night I’m just a girl,
Guess I’m some kind of freak
‘Cause they all sit and stare
With their eyes

I’m just a girl,
Take a good look at me
Just your typical prototype

Oh…I’ve had it up to here!
Oh…am I making myself clear?
I’m just a girl
I’m just a girl in the world…
That’s all that you’ll let me be!
I’m just a girl, living in captivity
Your rule of thumb
Makes me worry some

I’m just a girl, what’s my destiny?
What I’ve succumbed to Is making me numb
I’m just a girl, my apologies
What I’ve become is so burdensome
I’m just a girl, lucky me
Twiddle-dum there’s no comparison

Oh…I’ve had it up to!
Oh…I’ve had it up to!!
Oh…I’ve had it up to here!

să-mi trăiesc!

În această zi minunată de 12 noiembrie a anului 2008, eu mă sărbătoresc pe mine. Sărbătoresc (din nou!) împlinirea a 21 de ani de la naşterea-mi. Şi la astfel de ocazii ştiu că se obişnuieşte ca oamenii să-şi pună dorinţe. Iată ce-mi doresc eu:

- să nu mai fiu claxonată sau înjurată când trec regulamentar pe trecerea de pietoni

- să nu mai fiu împinsă pe stradă, în magazine, în mijloacele de transport în comun, în club ş.a.m.d.

- să se deschidă uşa la troleibuz / tramvai fără să apăs pe buton

- să am intuiţie mai bună la oameni şi să nu mă mai încurc cu lichele cum am reuşit de câteva ori până în prezent

- când ajung acasă să găsesc uşa de la intrarea în bloc descuiată şi liftul la parter

- să am de-a face mult mai des cu oameni de care îmi place şi / sau îmi pasă şi mult mai rar cu oameni care mă lasă rece

- să-mi găsesc mereu lucruri frumoase şi ieftine în timp record

- să nu mai trebuiască să stau la cozi

- să am mereu timp să-mi aranjez părul şi unghiile şi să mă îmbrac frumos

- să fiu mult mai liniştită decât până acum

- să pot să mă ocup şi de job şi de facultate în mod eficient

- să-mi ţin mereu prietenii aproape

Şi nu în ultimul rând să-mi trăiesc. Nu neapărat mult, dar foarte, foarte bine.

Iresponsabilitatea

Iresponsabilitatea mea şi-a intrat în drepturi la scurt timp după perioada iunie-iulie, adică după ce-am terminat cu licenţa. La început i-a fost greu să se strecoare printre zecile de gânduri şi idei destul de bine fixate pe creier în momentul respectiv. Ideile cu pricina se tot repetaseră în cap la infinit pe parcursul ultimelor luni, pe sistemul unui disc stricat. Şi ele spuneau sus şi tare că „nu întotdeauna faci numai ce-ţi place”, „sunt lucruri pe care trebuie să le faci”, „study now, party later” ş.a.m.d. Aşa că, într-un fel sau altul, contrar naturii mele prin definiţie guvernată de un spirit iresponsabil, aceste gânduri – pasagere la început – deveniseră convingeri.

Însă, o dată cu ducerea la bun sfârşit a sarcinilor evidente, am rămas în pană de idei. Şi acesta a fost momentul de slăbiciune pe care îl aştepta la pândă Iresponsabilitatea. A profitat de stilul de viaţă adoptat de mine pentru a-şi relua rolul pe care îl jucase atâta timp în viaţa mea. Şi a făcut asta fără să se facă simţită la început, profitând la maxim de faptul că în acea perioadă nu se impunea să-mi asum nici o responsabilitate.

Şi aşa, pe parcursul ultimelor 4-5 luni, Iresponsabilitatea s-a instalat foarte confortabil. S-a aşezat într-un fotoliu, a început să mănânce chips-uri şi să bea bere. S-a îngrăşat extrem de tare. S-a nesimţit. A început să nu se mai spele. Are tricoul plin de găuri şi pete de muştar. Stă acolo şi zace şi se uită mereu la tv. Râgâie la meciuri şi se scarpină nedumerită în cap când se trezeşte de dimineaţă.

Am încercat să mă revolt în faţa ei de câteva ori, dar n-am avut nici o şansă. M-a înjurat şi m-a dat afară din camera ei neaerisită şi plină de coji de seminţe şi mucuri de ţigară. Însă până la urmă am pus la cale un plan de evacuare. Am lăsat-o în pace să-şi facă de cap în faţa televizorului ei plin de praf prin ecranul căruia de-abia mai vede. Şi exact când se aştepta mai puţin, am trimis nişte băieţi înalţi şi plini de muşchi, îmbrăcaţi în alb, peste ea. S-au dus cu aspiratoare şi cu soluţii de curăţare în camera ei mizerabilă. Au ridicat-o de pe fotoliu, i-au dezinfectat camera, i-au confiscat televizorul şi au pus-o la dietă.

Acum, Iresponsabilitatea e foarte nervoasă. Se dă cu capul de pereţi şi urlă la personalul ce o îngrijeşte. A plesnit de câteva ori pe una din asistente şi a trântit de mai mule ori pe jos tava cu mâncare ce îi fusese adusă. Au fost unele momente în care crizele erau atât de puternice, încât medicii au decis să-i administreze calmante.

Deci acum sunt la tratament. M-am gândit că de data asta n-o s-o mai alung pe Iresponsabilitate, aşa cum am făcut mai demult. Pentru că sigur o să mă prindă la un moment dat cu garda jos şi-o să se reinstaleze. Aşa că acum încerc s-o educ, să-i impun nişte limite. Ea o să rămână mica mea slăbiciune. Unii au animale de casă, eu o am pe ea. Când o să-mi dobândească încrederea, o să-i dau din când în când o bomboană şi-o s-o mângâi pe cap. Poate o s-o las chiar să şi iasă uneori prin oraş. Depinde, mai discutăm.

alungarea blestemului

Prin puterea acestui blog ridic blestemul ce mi-a fost aruncat pe umeri în seara de sâmbătă, întâi ale lunii noiembrie, de către cel ce cu privirea plină de ură şi răutate m-a pironit timp de un ceas din partea cealaltă a încăperii. Fie ca fiecare gând rău să se întoarcă împotriva ta cu putere înzecită şi astfel eu să fiu cruţată de suferinţa la care pe nedrept am fost supusă în ultimele zile. Iară de acum înainte să nu mai fiu atinsă în veci de nici un fel de blestem şi să fiu ferită de răufăcători şi răudoritori din ăst’ neam. Şi nu în cel din urmă rând, fie ca să revin la liniştea pe care cu strădanie o dobândisem înainte ca necuratul s-o tulbure.

Acesta fu descântecul meu pentru mine. Mâine în zori, de îndată ce voi deschide ochii şi voi vedea lumina zilei, toate vor fi aşezate la locul lor, iar farmecele vor fi alungate pe vecie.