Am citit de curând un articol într-o revistă dintr-alea şmechere (adică glossy). Era o secţiune de-alea în care cititorii cer sfatul medicului ce să facă dacă… bla-bla. Şi un tânăr avea o problemă deosebită: pe el îl mânca tot timpul scalpul. Orice făcea, orice şampon folosea, tot îl mânca. La care medicul, genial, i-a dat replica: „ai putea să încerci să nu te mai scarpini”.

Bineînţeles, putem să extindem problema şi la alte tipuri de mâncărimi. Mâncărimi de toate soiurile şi culorile. Gen, „tare mă mănâncă să mă duc la ziua lui X-ulescu, deşi ştiu că merge şi vaca aia nenorocită de la fostul job care mă bârfea toată ziua” sau „mamă, ce mă mănâncă să-mi cumpăr geanta aia chiar dacă ştiu că după aia n-o să mai am bani o săptămână” ori chiar „ce mă mănâncă să-l sun pe fostul să văd ce mai zice / ce mai face / cu ce se mai ocupă”.

Şi acum întrebarea: avea sau nu avea medicul de la revista mai sus menţionată dreptate? Chiar trebuie să ne abţinem de la scărpinat? Nu e mai sănătoasă reţeta noastră populară – „dacă te mănâncă, trebuie să te scarpini”?

Vezi ce spune şi Arina despre asta aici .