concluziile de azi

- IT-iştii vorbesc chineză.

- Nu e câtuşi de puţin sexi să te giugiuleşti cu iubitul/iubita în mijloace de transport în comun la prima oră dimineaţa. Deloc-deloc! Nimeni nu vrea să te vadă cum te lingi + te pipăi + gemi de plăcere în acele condiţii. Manifestările astea publice nu demonstrează dragostea ta faţă de celălalt sau atracţia de nestăvilit. Nu. Nu faci altceva decât demonstrezi o totală lipsă de respect atât faţă de partener/parteneră cât şi faţă de tine însuţi/însăţi şi în acelaşi timp faţă de toţi cei din jurul tău.

- Nu e mişto să stai forţat 9 ore în faţa unui ecran.

- Nu pot să instalez Solaris pe o maşină virtuală. Încă.

- Am adormit în autobuz.

- E naşpa să porţi 36. Nu găseşti niciodată nimic pentru că toată lumea poartă 36. Fie pentru că de fapt au nevoie de 34 şi nu se prea găsesc numere aşa mici, fie pentru că ar trebui să poarte 38, dar nu vor să accepte asta şi cumpără tot 36. Sau în cazuri extreme chiar poartă 36.

- Să mergi cu tramvaiul şi apoi să schimbi 3 metrouri zilnic nu e aşa de amuzant cum ar putea să pară.

- Am vrut să împrumut bastonul unui bătrân ca să lovesc oameni cu el.

- Punkerii mai nou se ocupă cu plantatul copacilor.

ştiu! schimb metabolismul

Întrebate pe la diverse emisiuni de radio sau televiziune sau chiar din presa scrisă cum au reuşit să slăbească, tinerele mondene ştiu că nu mai este în trend să povestească cum s-au înfometat ele cu lunile, cum au transpirat ca nişte porci la sală, cum s-au îndopat cu tot felul de chimicale ş.a.m.d. Nu, acum este cul să spui că ţi-ai schimbat metabolismul. Ceea ce mi se pare foarte avantajos şi elegant. Pur şi simplu, domnişoara în cauză, prin puterea minţii cu care a fost înzestrată, mult superioară nouă, cei mărunţi care nu apărem la tv la ore de maximă audienţă ca ea, a decis că ar fi cazul să facă o schimbare. Observase câteva şunculiţe în plus pe şolduri, făcuse nişte colăcei inestetici pe burtică şi, în consecinţă, a spus stop. De astăzi schimb metabolismul. Arderile mele or să fie mult mai rapide şi eu nu o să pun pe mine nimic din ce îngurgitez.

Deci da. Sunt perfect de acord. Într-una din zilele astea o să mă tezesc şi eu hotărâtă şi o să spun: “de azi înainte nu o să mai fiu atentă la ce mănânc, o să-i dau cu fast food-ul, cu ciocolata şi cu chips-urile până la refuz; şi asta pentru că n-o să mai fie nevoie – o să-mi schimb metabolismul”. Şi chiar aşa. Acum, că ştiu că se poate, asta şi vreau să fac. Da, dom’le. Nu-mi mai place de faţa metabolismului meu. Gata, ce să mai? Hai îl schimb.

Puţin ajutor vă rog: unde e butonu’?

vitezomanul gică

Eram printr-a doua sau a treia. Şi am mers noi cu clasa la un moment dat la un spectacol la Palatul Copiilor. Eu toată copilăria am fost complexată că nu sunt la curent cu emisiuni de copii, melodii la modă şi alte prostioare de care colegii mei erau foarte preocupaţi. Dar apoi am auzit asta:

Şi am suferit mult mai puţin.

misterul statusurilor albastre

Am descoperit de curând, spre surprinderea mea, că există oameni care nu ştiu de ce sunt statusurile albastre. Şi nu e doar unul, sunt mulţi (n-o să dau acum nume, sunt o lady). Şi nu sunt doar oamenii aceia care intră din când în când pe messenger, doar pentru a arunca o privire. Sunt oameni care folosesc mess-ul intens, de ani de zile.

Exemplul1: “ai blog? arată-mi-l şi mie” “vezi că e la status” “aha. deci… îmi dai link?”.

Exemplul 2: “nu înţeleg ce vă tot chinuiţi voi să fiţi toţi aşa originali cu statusurile voastre” “ştii că dacă statusul e albastru ascunde un link, nu?” “…”.

Nu pricep. Dacă te plimbi tu aşa cu mouse-ul peste lista ta de mess şi vezi că atunci când treci peste nenorocitele de statusuri albastre se face o mânuţă aşa… nu-ţi vine să apeşi? Sau or fi apăsat o dată şi le-a sărit o fereastră în faţă şi s-au speriat că le intră viruşi în calculator.

Da, frate. Deci nici eu nu ştiu ce-i cu dubioşii ăştia cu statusurile lor albastre. Ăştia se tot chinuie care mai de care să fie mai original. Nu-nţeleg. Lasă, nu-mi pun eu mâine status roşu şi-i fac pe toţi?

am un stomac foarte rezistent

Am un stomac foarte, foarte rezistent. Şi asta pentru că am început să mi-l antrenez de mică. Şi continuu să-l menţin în formă, testându-l cu fiecare ocazie.

13 ani. Un băiat– stătea la vreo două străzi mai încolo de mine. După ce m-a hărţuit un an de zile (gen urmărit în parc când ieşeam cu prietenii cu rolele, venit după mine la şcoală, aşteptat pe drumul de întoarcere de la şcoală etc.), băiatul cu pricina, ajuns la limita răbdării, a decis să facă o ultimă ofertă: „cererea prieteniei” (cum se numea pe vremurile alea) a venit printr-o fată cu care ieşeam eu pe atunci. Şi cererea a sunat ceva de genul: „întreab-o tu pe Iulia dacă vrea să fie cu mine; dacă ea nu vrea, vrei tu?”.

14 ani. El – 16. Am ieşit noi de vreo câteva ori. După vreo trei întâlniri: „hai să mergem la mine să-ţi arăt pisica”. Astăzi nu, mâine nu. Până la urmă n-a mai sunat.

16-17 ani. Colegi de clasă. După o relaţie de vreo 9-10 luni el mi-a „dat papucii” (urăsc expresia asta!). După asta a fost cu altă colegă de clasă. Şi mi-a spus că pe mine nu m-a iubit niciodată, de-abia acum, pe ea o iubeşte cu adevărat. După ce s-a despărţit de ea (la vreo două săptămâni după ce mi-a declarat iubirea nemuritoare ce i-o purta), a fost cu altă colegă. Care îmi era şi bună prietenă.

17 ani. Un tip pe care l-am cunoscut la o petrecere. Am vorbit la telefon de câteva ori. Apoi am ieşt în oraş. Prima replică a lui: „ai noroc că n-aveam nimic de făcut azi”.

18 ani. Cunoscut în club (şi aici începe o întreagă serie), plăcut foarte tare. El mi-a declarat iubire veşnică. După câteva zile ieşim în oraş – el însoţit de doi prieteni, eu cu o prietenă. După 15 minute de stat cu ei la masă ne-am ridicat şi ne-am mutat.

19 ani. Toate semnele erau acolo. Tachinări, zâmbete, glumiţe. La prima ieşire în club s-a combinat cu una din cele mai bune prietene ale mele.

21 de ani. Eram de şase luni împreună. El a dispărut fără urmă trei zile. Apoi mi-a fost dat să-i citesc mesajele de alint dintre el şi altă fată.

Mai sus sunt înşiruite câteva dintre experienţele mele vomitive. Şi cu toate astea, n-am vărsat niciodată. Mi-a venit, mi-a fost foarte silă de multe ori. Dar n-am vărsat.

So, come on! Bring it on! Show me your best! Test my stomach. Bet you five dollars you won’t make me puke. And you’ll be a good blog sujbect too!