Mama colectioneaza reviste. Are o colectie cu pictori si una cu personalitati all through history. Le cumpara saptamanal, are si niste clasoare pentru ele. Din cand in cand le aranjaza. Stie in mare cu ce sunt revistele respective, ceea ce e chiar surprinzator avand in vedere ca nu le citeste niciodata. Daca lipseste vreuna – evident pentru ca am ratacit-o eu – cumpara din nou numarul cu pricina.

Uneori, ce-i drept, le rasfoieste. Se uita pe coperta, citeste cateva randuri de pe prima pagina; apoi o deschide pe la mijloc si mai citeste un pic printre randuri. Trebuie sa fi fost cineva cu adevarat interesant pentru ca mama sa-ti citeasca mini-bibliografia cap-coada. Dar e suficient sa fi facut cateva mazgalituri pe niste ziduri laturalnice dintr-un oras urat mirositor ca sa ti-o cumpere.

Se poate sa fi mostenit gena de colectionar de la tatal ei. De la el au ramas o colectie maricica de timbre si inca una de reviste istorice. Asta nepunand la socoteala sutele de carti. Dar ele fac parte din alta categorie. Cartile chiar au fost citite.

Dar toate astea nu conteaza. Ce importanta are ca un corp de biblioteca se umple incet-incet cu clasoare pline de reviste citite in total de ambii membrii ai casei in proportie de maxim 15-20 la suta? Absolut nici una. Mama mea se relaxeaza cand se uita la ele, cand le pune pe fiecare la locul ei. Se bucura cand apare vreun numar care sa o intereseze. Si asta e tot ce conteaza.